Prefata de Alex. Stefanescu

„Poezia lui Emil Brumaru uneste robustetea flamanda cu finetea stampelor japoneze perceptia naturalului cu cea a obiectului de arta candoarea cu estetismul (focul din soba e intretinut cu «lemne tropicale» iubita calca solemna «pantalonul de poet» cu un «diamant»). Hedonismul ce ar putea sa devina apasator este aprofundat dar totodata si corectat de fantezie prin spirit ludic prin umor prin capricii uneori vag urmuziene. Idilicul e sanctionat prin ironie. Primejdia calofiliei este evitata prin prospetimea ametitoare a impresiilor si prin subita adancire a sentimentului." (Valeriu Cristea)

„In versurile sale Emil Brumaru descrie elogiaza si glorifica un stil de viata abandonat si aproape complet uitat de contemporani. Este vorba despre un «altadata» pentru a carui reconstituire recurge la amintiri din copilarie la vestigii pastrate in oraselele de provincie la carti si bineinteles la imaginatie. La sfarsitul secolului XX poetul traieste intr-o lume preindustriala. Circula cu diligenta sau cu dirijabilul asculta muzica la gramofon bea apa din cismea mananca dulceata de trandafiri se imbraca in haine de borangic. In locuinta lui se gasesc obiecte pe care nu le mai vedem decat in casele batranilor: andrele piulita bile de fildes sticluta cu lavanda brici si chiar un revolver de argint." (Alex. Stefanescu)

„In aceasta poezie au loc abia atinse de un condei elegant si de un spirit care se rusineaza de propria gravitate trairi serioase si importante iubiri exagerari dureroase ratari si drame transpuse in alt registru: departe de a le anula insemnatatea frumoasa discretie a poetului nu face decat sa o sublinieze. Absenta patosului exterior n-ar trebui sa deruteze. Incantatoarele idile in constituirea carora poetul de la Dolhasca exceleaza ca nimeni altul incat ai zice ca detine un fel de brevet al neprihanirii si al imaturitatii nestiutoare sunt de fapt niste false idile foarte inselatoare la suprafata atat de calm lunecatoare. (Lucian Raicu)