La 20 de ani de la Revoluţia Română, opinia exprimată cu un cinism fără margini, a nostalgicilor ceauşişti recurge la reflexul condiţionat al linguşirii fostului conducător (care are pe suflet moartea a peste 300 de români nevinovaţi!) şi continuă să exprime regretul de a-l fii pierdut printre degetele Istoriei pe cel pe care încă îl consideră patriot şi iubitor de popor!

A rămas necondamnată şi nepedepsită după Revoluţie, din nefericire, pegra nostalgică, ranchiunoasă, a foştilor activişti şi securişti, profitori ai Revoluţiei altora, n-au abjurat nici o clipă de la convingerile lor!

Nostalgia după Ceauşescu este un efect al unei incurabile decrepitudini morale. Să uiţi că ai suferit de frig şi foame, de lipsa cumplită a libertăţii, din cauza Dictatorului atins de paranoia care ţi-a dispreţuit condiţia de om, doar pentru a te întoarce pervers, laş şi umil la dorul de Ceauşescu, este de neiertat!

Vă este dor de Ceauşescu, dar nu vă e dor de cei maltrataţi ori împuşcaţi de Ceauşescu la porţile Crăciunului anului 1989?