Suntem o naţiune tânără, intrată în viaţă din Marea Unire.

Născuţi între poftele a trei imperii, pe o insulă latină, într-o mare de slavi, am părut o ţară a nimănui aproape 1000 de ani, deşi avem un trecut încă dinaintea istoriei şi nişte strămoşi care, prin violenţa credinţei lor, a curajului şi spiritului de sacrificiu, ne lăsau genetic un cadou care ne dădea dreptul la un alt destin. Am trecut prin „Noaptea timpurilor", fără strălucire şi fără zgomot.

Mult trebuie să fi bătut vântul suferinţei pe meleagurile noastre pentru ca din două popoare războinice să se nască unul paşnic. Ne-am ascuns prin păduri, văi şi munţi, în loc să construim cetăţi de piatră în faţa barbarilor fără credinţă. Atunci când stai ascuns, teama creşte şi odată cu ea omul devine altul. Credinţa ne-a dat un alfabet străin şi ne-a apropiat de greci şi de slavi în loc de Occident. Şi de atunci încoace ne tot chinuim să revenim în Europa. Numai comparându-ne cu polonezii catolici, putem avea explicaţia subistoriei în care ne-am complăcut. Privind cu luciditate trecutul nostru, ne vom îneca într- un ocean de amărăciune. Câte secole de beznă, trădări, groază, persecuţie şi iobăgie! Ce puţine clipe de glorie sau de triumf!