Firul roşu ce traversează de la un capăt la altul lucrarea de faţă este lupta pentru Libertate, care dintotdeauna a mişcat omenirea („Historia – magistra vitae", spune cunoscuta expresie latină, dar şi „palestra Libertatis", am adăuga noi – istoria a fost şi sala de forță, de antrenament continuu, întru căutarea Libertăţii...), iar simbolul arhetipal al acestei lupte este Revoluţia de la 1848 (reeditarea irenică, epurată de Teroare și de ghilotină, a Marii Revoluții de la 1789!) – ce poate avea nu doar una, ci, la figurat, şi mai multe ipostaze...

Am încercat să trasăm un arc peste timp între cele două momente majore de regenerare națională (conceptul, provenit din limbajul epocii pașoptist-unioniste, deși azi mai degrabă uitat, ne este în mod special drag, deoarece reflectă, credem, cel mai fidel fenomenul, fiind și echivalentul românesc cel mai apropiat al cunoscutului termen italian, strict înrudit istorico-sociologic, de Risorgimento...) din istoria românească, pe fundalul istoriei Europei, căreia, în ciuda a tot şi a toate – în primul rînd a tradiției noastre confesionale a creștinismului răsăritean, zis „ortodox" sau, mai precis, „greco-ortodox", care, exact pînă-n ajunul pașoptismului, ne-a ținut, prin definiție, separați și departe de Occident, adică de unica societate evolutivă și de progres din istoria Umanității – dintru început îi aparţinem: Primul 1848 şi Noul 1848 – Revoluţia din decembrie 1989, primul, apoi și noul început al istoriei unei Românii, în sfîrșit, conectate la Occident, un Occident care – dacă n-ar fi existat fundalul religios slavo-bizantin – ar fi trebuit să fie și albia safirească...