Povestitorul lui Turgheniev vânează prea puțin, iar atunci când vânează, atenția i se îndreaptă mai tot timpul spre oameni, spre cei care-l însoțesc sau pe care-i întâlnește în lungile lui plimbări. Fie ca înnoptează în podul unei mori bântuite, că-l prinde ploaia într-o pădure necunoscută, că păzește caii alături de copiii guralivi ai unor țărani, el folosește orice prilej să iscodească povești de viață, să scoată la iveală întâmplări cu stafii sau personaje incredibile, să istorisească viața și aventurile vreunei fete frumoase pe care-o întâlnește întâmplător.