Rudin, eroul lui Turgheniev, are aura unui personaj complex şi contradictoriu. Idealist, entuziast, bun orator, cu un impact uriaş în cercurile intelighenţiei ruse a anilor 1830-1840 şi conştient de înzestrările sale, Rudin încearcă fără succes să treacă de la sterile preocupări literar-filozofice la ceva concret, util societăţii. Căutările lui chinuitoare sfârşesc în dezamăgire: el ajunge să-şi vadă propria inutilitate, să înţeleagă neputinţa de a-şi afla locul şi de a da realitate cuvintelor „acţiune" şi „dragoste". Alături de Oneghin, Peciorin sau Beltov, Rudin intră în galeria aşa-numiţilor „oameni de prisos" ai literaturii ruse.