„În loc să culegem şi să publicăm perlele loazelor, care amuză atâtea cancelarii ale profesorilor, ar trebui să scriem o antologie a profesorilor buni. Literatura nu duce lipsă de asemenea mărturii: Voltaire aducându-le un omagiu iezuiţilor Tournemine şi Porée, Rimbaud arătându-şi poemele profesorului Izambard, Camus scriindu-i scrisori filiale domnului Martin, preaiubitul lui învăţător, Julien Green reamintindu-şi cu afecţiune de imaginea vie şi plină de culoare a domnului Lesellier, profesorul lui de istorie, Simone Weil aducându-i laude profesorului ei, Alain, care la rândul lui nu-l va uita niciodată pe Jules Lagneau, care i-a trezit apetitul pentru filozofie, J.-B. Pontalis celebrându-l pe Sartre, care «tranşa» atât de mult faţă de toţi ceilalţi profesori ai lui... Dacă, pe lângă portretul profesorilor celebri, această antologie ar propune portretul neuitatului profesor pe care aproape cu toţii l-am întâlnit măcar o dată în timpul şcolarităţii, poate că am face puţină lumină asupra calităţilor necesare practicării acestei stranii meserii." (Daniel Pennac)