Cincisprezece povestiri plus o confesiune, din vremurile cînd cu â din a se scria doar România. Republica Socialistă România. Pornim la drum în 1971 cu Grigore, nimeni altul decît micul Grișa al lui Cehov, teleportat în viitorul devenit trecut: în România comunistă.

Continuăm cu alți copii, stăm la cozile anilor '80, fie că sîntem oameni sau pisici, ne închinăm la zeițele vînzătoare, așteptăm să înceapă Calvarul, împănăm dulceața anilor copilăriei cu sîmburi amari, creștem, ne despărțim de toate cu o nespusă ușurare, în 1990, în Casa Poporului.

Amintiri din Epoca de Aur? Și da, și nu. Sînt întîmplări domestice dintr-o epocă sălbatică, cioburi de viață, uneori schițate în dialoguri repezi, alteori alcătuite din fraza lungă a unui singur gînd, povești cu decreței, cu frați, părinți sau bunici ai acestor copii. Între întîmplările atît de firești pe atunci, ce pot părea atît de absurde acum, se strecoară, nepusă, veșnica întrebare: cum de-a fost posibil?