În Monologurile neîmplinirii, mărturia subiectivă se întâlnește cu reflecțiile despre teatru. După o privire retrospectivă deloc comodă, George Banu își reconstituie parcursul profesional cu toate tentațiile și eșecurile lui, asumându-și „neîmplinirile" ca actor, scriitor și profesor. Fără frustrări și resentimente, autorul reface drumul spre acceptarea de sine și ajunge la o paradoxală formă de realizare prin „reciclarea" eșecurilor și dialogul dintre toate aceste domenii și experiențe profesionale. Confirmându-i încă o dată vocația de eseist, acest volum cu caracter autobiografic relevă că teatrul e „un dublu al vieții", locul unde neîmplinirile solitare se transformă într-o împlinire comună.