„Aceste confesiuni au un caracter istoric și politic. S-ar părea deci că ele nu prezintă decât un interes pentru specialiști cu menirea de a rămâne simple documente de fapte pentru istoricii viitorului.

Scrisorile domnului Ghica însă au un farmec literar și psihologic. Dacă le urmărești cu atenție te simți împrietenit cu interesul faptelor și evenimentelor felurite ce se desfășoară între ele ca niște tablouri triste și mărețe din panorama unei mari epoci sociale. Ca contimporan și ca unul din actorii principali ai acestei epoci domnul Ion Ghica desigur acum când ne povestește «aminitirile sale din pribegie» revarsă peste ele o emoțiune personală care se trădează adeseori în unele pagini de o rară frumusețe stilistică.

Și apoi vedeți: chiar titlul Amintiri din pribegia de la 1848 are nu știu ce aer de melancolie duioasă ca o poveste din bătrâni.

Cetirea acestor confesiuni mi-au produs o profundă și fermecătoare impresie. Ele mi-au îmbogățit mintea cu multe cunoștințe și mi-au alintat inima ca o poveste lungă și frumoasă rostită de un moșneag înțelept și ilustru." – Traian Demetrescu