Înainte ca oamenii să cunoască adevărata natură a pădurii,înainte ca umbrele să se strecoare între lumini și întuneric,exista doar tăcerea densă a codrului. Frunzișul des,scăldat de lumina timpurie a zorilor,părea că ascunde secrete pe care nimeni nu îndrăznea să le descopere.Dar tăcerea nu era niciodată completă.Sub scoarța copacilor bătrâni și în adâncul rădăcinilor,magia pulsa,vie și conștientă,așteptând să fie trezită.În acea pădure trăia o creatură despre care oamenii nu ar fi putut spune niciodată că există.Femeia Gheară.Numele ei era un șoptit printre frunze și vânt,o prezență care nu aparținea complet nici lumii oamenilor,nici lumii magice.În trupul ei de creatură,cu gheare ascuțite și ochi care scânteiau în verde și argintiu,trăia în armonie cu pădurea,cu animalele și spiritele care o recunoșteau ca pe o parte a lor.Dar de fiecare dată când privea lumea oamenilor,simțea o chemare stranie:aceea de a lega două lumi care se temeau una de cealaltă.Legendele vorbeau despre Ținutul Gromy,tărâmul umbrelor și al magiei pure,ascuns și inaccesibil majorității.Uneori,câteva creaturii scapau și rătăceau în lume,aducând frică și confuzie.Și totuși,pădurea nu era doar refugiu pentru ființele magice;era și un loc de echilibru,un teren de testare pentru cei care ar fi avut curajul să înfrunte misterele ei.În nopțile cu lună plină,se spunea că cei care pășeau prea adânc simțeau chemarea pădurii:foșnetul frunzelor devenea cuvânt,umbrele pădurești se mișcau ca niște ghizi,iar vântul aducea șoapte ale vechilor spirite.Femeia Gheară știa că magia nu este doar o putere,ci și o responsabilitate.Ea era legătura,podul nevăzut între tărâmuri,dar și gardianul fragil al echilibrului dintre ele.Aceasta este povestea unei ființe care va învăța că adevărata putere nu stă în dominare,ci în alegerea de a proteja,de a lega și de a fi martor al lumilor care se intersectează.Povestea unei creaturi care trebuie să aleagă,nu doar între lumină și întuneric,ci între frică și compasiune,între singurătate și responsabilitatea de a fi podul vieții.Și începerea acestei povești începe aici,în inima pădurii care șoptește și așteaptă,pregătită să primească pe cel care poate vedea nu cu ochii,ci cu inima.