În vremuri de demult,când zeii încă vegheau de aproape asupra oamenilor,iar fiecare faptă se măsura nu doar prin lege,ci și prin dreptatea divină,în pământul Lidiei era îngropată o taină.Era un obiect mic,dar purtător al unei puteri nemărginite:inelul invizibilității.Nimeni nu știa cine îl făurise.Unii spuneau că fusese lucrat de Hefaistos,meșterul focului,ca dar interzis pentru muritori.Alții,că zeii îl lăsaseră în lume drept ispită,o capcană pentru sufletele slabe,ca să vadă ce alege omul când nimeni nu-l poate judeca.Generații întregi trecuseră fără ca inelul să fie aflat.El zăcea ascuns în mormântul unui uriaș de demult,îngropat cu tainele sale,ca și cum pământul ar fi vrut să-l păstreze departe de mâna oamenilor.Dar pământul,oricât de adânc,nu poate ascunde la nesfârșit ceea ce soarta vrea să scoată la lumină.Astfel începe povestea lui Gyges,un păstor simplu,fără ambiții de putere,care într-o clipă de curiozitate și întâmplare avea să descopere cercul de aur ce-i va schimba viața și soarta regatului.Pentru el,inelul nu părea decât o podoabă.Dar,odată întors pe deget,se dovedi a fi o ușă spre o lume nouă,o lume unde limitele dispar,unde omul devine stăpân peste legi și peste privirea semenilor săi.Întrebarea care a tulburat filosofi și regi deopotrivă s-a născut atunci:ce face omul când nimeni nu-l vede? Ce alegere rămâne când dispare frica de pedeapsă? Este dreptatea o virtute adevărată sau doar un zid ridicat de teamă? Aceasta nu e doar povestea unui inel și a unui rege.Este oglinda în care fiecare privitor trebuie să-și vadă chipul și să se întrebe:dacă aș fi avut eu inelul,ce aș fi făcut? Pentru că blestemul inelului lui Gyges nu e doar în aurul său strălucitor,ci în răspunsul pe care fiecare muritor trebuie să-l dea atunci când puterea devine fără margini,iar conștiința singurul judecător rămas.