O bijuterie a literaturii ruse timpurii, aparent o simplă idilă romantică, dar care ascunde profunde teme filosofice. Un narator fără nume – un tânăr "visător" solitar din Sankt Petersburg – vorbește despre întâlnirea sa efemeră, pe parcursul a patru nopți de vară, cu o tânără femeie. Mult mai mult decât o povestire sentimentală despre un episod de dragoste platonică, în paginile sale se împletesc și se reflectă unele dintre cele mai importante teme filosofice ale condiției umane: alienarea individului modern într-o metropolă impersonala, idealismul romantic ce înalță sufletul dar îl și expune iluziei, tensiunea dintre vis și realitate ca mod de raportare la lume, și căutarea identității în absența reperelor exterioare. Dostoievski reușește performanța de a discuta toate acestea în subtext, sub aparența unei confesiuni de dragoste neîmplinită, menținând un echilibru între empatie și analiză critică. Prin figura Visătorului, el creează un arhetip literar – timidul singuratic care preferă lumea fanteziei – și totodată un caz de studiu existențial. Îl vedem pe acest erou trecând de la exaltare la agonie, de la iluzie la luciditate, iar în acest proces cititorul este invitat să mediteze la propriile sale vise și deziluzii, la propriul raport cu realitatea și la nevoia de conexiune umană autentică.