Nimeni nu știe exact de unde a venit.Unii spun că s-a născut dintr-o rădăcină atinsă de lună plină.Alții cred că e blestemul unei vrăjitoare vechi,prins între două lumi.Dar cei care au văzut-o cu ochii lor,fie prin desișul Pădurii Fermecate,fie în lumina nocturnă a orașului,știu că ea nu e doar o legendă.E vie.Se mișcă pe două degete sau patru,se cațără,se strecoară prin umbre,iar în mijlocul palmei are un chip de femeie:cu ochi verzi,gură ce nu rostește niciun cuvânt,și o privire care pătrunde până în oase.I se spune Femeia Gheară.Timp de secole,a fost păzitoarea tăcută a pădurii.Un spirit între animal și om,între lumină și întuneric.Acolo,în tărâmul ascuns de ochii muritorilor,animalele o respectau,copacii o recunoșteau,iar vântul îi șoptea secrete din cele mai adânci rădăcini ale lumii.Dar echilibrul a fost rupt.Vânătorii au trecut granițele.Au intrat în adâncul pădurii cu arme,capcane și fum.Au răpit,au rănit,au distrus.Și într-o zi,un pui de iepure a venit plângând în fața Femeii Gheară,cerându-i ajutor.Atunci ea a simțit chemarea.Pentru prima oară,Femeia Gheară a trecut hotarul nevăzut dintre lumi.Din Pădurea Fermecată în Ținutul Oamenilor,o lume a betonului,a camerelor de supraveghere,a mașinilor care nu dorm și a ochilor care judecă.Ce căuta ea în acest loc plin de zgomot și teamă? Să aducă înapoi mama iepurașului? Să răzbune pădurea? Sau,poate,să arate oamenilor că nu toate umbrele vin să facă rău? Aventura avea să o transforme.Pentru că în lumea oamenilor,Femeia Gheară nu va fi doar o paznică a pădurii.Va deveni simbol.Țintă.Eroină.Monstru.Aceasta este povestea ei.

O poveste despre curaj,despre granițe rupte și poduri create din gesturi neobișnuite.
O poveste despre ce înseamnă să păzești viața,chiar și atunci când nimeni nu o mai ascultă.
Aceasta e Misiunea Femeii Gheară în Ținutul Oamenilor.