Aceasta nu este o simplă carte de poezii.Este o călătorie în adâncul mitului,acolo unde zeii nu mai sunt doar figuri de marmură,ci umbre calde și grele care ne ating respirația.Aici,fiecare cuvânt e o rană care luminează,fiecare vers e o sabie care taie iluzia și lasă descoperită o inimă divină.În paginile care urmează, trei zei par a se ridica din cenușa arhetipurilor:Adonis,Eros și Hefaistos,nu ca personaje separate,ci ca aspecte ale aceleiași condiții umane.Adonis,tânărul rupt între Afrodita și Persefona,întruchipează tensiunea fundamentală a sufletului:dorința de viață și chemarea morții.El este frumusețea care nu se lasă posedată,iubirea care nu alege.Poeziile dedicate lui sunt fragmente de carne mitologică,scrise cu sângele unui destin fragmentat între anotimpuri.În el ne recunoaștem pe noi toți:ființe fragile,sfâșiate între pasiune și liniște,între clipă și etern.Eros,scânteia primordială,nu e o figură de templu,ci o prezență tăcută între oameni.El nu iubește cu gesturi mari,ci cu tremurul din tăceri.Poeziile sale nu sunt o poveste de iubire,ci anatomia dorinței,dorința care nu cere,ci doar caută;care nu strigă,ci doar arde în surdină.El este începutul tuturor lucrurilor,dar și punctul din care ne pierdem în celălalt.Hefaistos,ultimul și poate cel mai uman dintre zei, e forța care zidește în spatele frumuseții.Diform,tăcut,exilat,dar creator.Într-o lume în care gloria e pentru cei văzuți,el e cel care dă formă lumii cu ciocanul și suferința.Poeziile sale sunt mărturii ale unei iubiri neîmpărtășite,ale unui geniu nelăudat,ale durerii transformată în artă.Împreună,aceste trei chipuri divine nu spun o singură poveste,ci alcătuiesc o trilogie a devenirii.Adonis e trupul dorit,Eros e scânteia care îl mișcă,Hefaistos e mâna care îl modelează.Cititorule, pregătește-te să intri într-o forjă poetică unde mitul se naște din tine.Aceasta nu este o carte.Este o chemare.O flacără.O rană care cântă.