În zorii unei lumi în care zeii umblau printre oameni și umbrele prindeau trupTemplul lui Utu din Larsa era mai mult decât o casă pentru zei:era o poartă între lumi.Ridicat din piatră albă adusă de departe,acoperit cu plăci de aur și mozaicuri care ardeau în soare,templul strălucea ca o inimă a ordinii într-o epocă în care haosul pândea la fiecare colț al pustiei.Acolo,în fiecare zi,marele preot Siritu urca treptele cu pași egali și cu mâinile pline de ofrande, murmurând rugăciunile străvechi în limba pe care doar cerul o mai înțelegea pe deplin.Sub cupola templului,Utu,zeul soarelui și al dreptății,primea sacrificiile oamenilor și,în tăcerea sacră,veghea peste cetate.Dar din adâncul nisipurilor,răul începuse să-și croiască drum.Karzab-Ashazur,contopirea întunecată a unui tâlhar și a unui blestem milenar,ridicase o armată de umbre și ființe sfâșiate din lumea dintre lumi.Scopul lui era limpede:să cucerească templul,să stingă flacăra dreptății și să preia cheia ce lega cele trei lumi,cea a zeilor,a oamenilor și a morților.Într-o noapte fără lună,când stelele păreau că se ascund în spatele norilor de cenușă, umbrele au pătruns în Larsa.Nu prin porți,ci pe sub pământ,prin tuneluri vechi și uitate.Templul s-a cutremurat din temelii. Străjerii au strigat,clopotele de bronz au sunat chemarea la arme.Înăuntru,Siritu a ridicat toiagul de jad al lui Utu și a chemat puterea zeului său.A fost o luptă nu doar cu săbii,ci și cu cuvinte sacre,cu amulete și focuri rituale.Nikalla,fiica preotului,din Uruk a pășit în altar,purtând Cupa cu Flacăra Vie,cu flăcări ce nu ardeau carnea,dar mistuiau minciuna.Luminile s-au înălțat,umbrele au țipat și zidurile s-au luminat ca ziua.Aceasta nu a fost o simplă apărare a unui sanctuar.Aceasta a fost prima bătălie dintr-un război al sufletelor,început sub cupola templului lui Utu,acolo unde soarele întâlnea întunericul,și doar credința, vitejia și iubirea puteau înclina balanța.Începuse...Lupta pentru Templul lui Utu.