Înainte ca Eva să pășească pe pământ,Adam era singurul locuitor al Grădinii Edenului.Fusese creat din țărână și însuflețit de suflarea divină a lui Dumnezeu, menit să stăpânească și să îngrijească lumea din jurul său.În singurătatea sa,Adam nu cunoștea ispita.Trăia în armonie cu toate vietățile,ascultător și lipsit de îndoieli.Lucifer,îngerul căzut,care se ascundea în umbra Raiului,nu găsise nicio cale prin care să-l abată de la ascultare.Adam era statornic,lipsit de dorințe care să-l macine,iar credința lui era simplă,clară și de neclintit.Dar într-o zi,Dumnezeu a privit asupra lui și a spus:
-Nu este bine ca omul să fie singur.Îi voi face un ajutor potrivit pentru el.Și astfel,în timp ce Adam dormea,Creatorul i-a luat o coastă și a plăsmuit din ea prima femeie – Eva.Spre deosebire de Adam,care fusese creat din pământ,Eva purta în ființa sa esența bărbatului,dar și o frumusețe și o finețe pe care nicio altă creatură din Eden nu o avea.Când Adam s-a trezit și a văzut-o,inima lui a fost cuprinsă de uimire.
-Iată,aceasta este os din oasele mele și carne din carnea mea! Ea se va numi Femeie,pentru că a fost luată din bărbat.Eva era curioasă,visătoare,dornică să înțeleagă lumea din jurul ei.Mintea ei era altfel decât a lui Adam,mai vie,mai agilă,mai atentă la nuanțe.În timp ce Adam era preocupat de ordine,de numirea animalelor și de împlinirea poruncilor divine,Eva observa frumusețea florilor,asculta cântecul vântului și se minuna de complexitatea creației.Lucifer,îngerul căzut,privea scena cu ochi plini de viclenie.El înțelesese un lucru esențial:Adam era previzibil,stabil,lipsit de îndoieli.Dar Eva...Eva avea o minte care explora,care dorea să afle,să descopere.În această sete de cunoaștere,Lucifer a văzut ocazia perfectă de a semăna îndoiala.Așa că într-o zi,când Eva rătăcea singură prin grădină,admirând strălucirea fructelor din pomi și frumusețea râurilor,el i s-a arătat sub forma unui șarpe cu solzii strălucitori ca aurul.Vocea lui era catifelată,dulce,ca o adiere blândă.