Vântul bătea blând peste dunele nesfârșite ale deșertului,purtând cu el ecourile unei lumi demult apuse.Nisipul,martor tăcut al timpului,păstra în straturile sale pașii a mii de negustori,călători și visători care străbătuseră drumul sacru al comerțului.Printre aceștia,un nume dăinuia ca o șoaptă rostită de stele,Nafis,negustorul,diplomat al nisipurilor și făuritorul unei legende nemuritoare.Se spune că acolo unde Nafis a pășit,negustorii au prosperat,triburile s-au unit și cetățile s-au ridicat mai mărețe ca niciodată.El nu era doar un om al bogăției,ci un om al cuvântului.Fiecare înțelegere pe care o pecetluia nu era doar o tranzacție,ci o punte între culturi,o legătură între suflete.Nu pentru aur l-au respectat oamenii,ci pentru dreptatea și înțelepciunea sa.Timp de decenii,Drumul Nafis a fost călăuză pentru cei care căutau mai mult decât un câștig,căutau o lume în care negustoria nu însemna doar vânzare,ci și diplomație, onoare și înțelegere.Prin el,caravanele au purtat nu doar mirodenii și țesături fine,ci și povești,cunoștințe și visuri.Dar,ca orice om,și Nafis a fost supus vremurilor și destinului.A venit ziua în care a trebuit să-și lase toiagul de călătorie și să predea hățurile unei noi generații.Fiul său,Rahim,a dus mai departe moștenirea tatălui,extinzând rutele și aducând comerțul până la porțile mărețului Egipt.Iar după plecarea sa dintre cei vii,Nafis nu a fost uitat.În fiecare piață,în fiecare caravană,numele său a continuat să fie rostit cu respect.Se spune că,în nopțile senine,când nisipul foșnește sub pașii tăcuți ai caravanelor,dacă asculți cu atenție,poți auzi vântul murmurând poveștile lui Nafis.Și astfel,legenda sa trăiește,păstrată nu doar în pietrele drumului,ci în inimile celor care încă mai cred că adevărata bogăție a lumii nu stă în aur,ci în oameni.