În inima deșertului,acolo unde soarele arde fără milă ziua și stelele veghează noaptea,s-a născut un om al înțelepciunii,un om al echilibrului.Numele lui era Chedma,era al doisprezecelea copil al lui Ismail fiul lui Avram și al lui Agar,iar moștenirea sa avea să dăinuie mult după ce pașii săi s-au pierdut în nisip.Chedma nu era un războinic legendar,nici un cuceritor temut.Nu avea sabia unui conducător de oști și nici mânia unui tiran.Arma lui era cuvântul,iar scutul său era răbdarea.Într-o lume în care triburile se războiau pentru apă,pentru turme și pentru orgoliu,el a ales o altă cale.Încă din tinerețe,a învățat că o vorbă rostită la momentul potrivit poate opri o suliță ridicată.A înțeles că o înțelegere dreaptă poate aduce mai multă bogăție decât o victorie în luptă.Astfel,a devenit puntea dintre triburi,omul căutat de șeici și negustori pentru a aduce pacea atunci când amenințarea războiului plana asupra lor.Se spunea că avea darul de a asculta nu doar cu urechile,ci și cu inima.Oamenii veneau la el cu necazurile lor,iar el le vorbea cu blândețe,le dădea sfaturi și îi ajuta să găsească o cale de mijloc.A fost cel care a împăcat familii despărțite,care a unit tabere ce se urau de generații și care a făcut comerțul mai sigur,punând capăt atacurilor asupra caravanelor.Dar diplomația nu este doar despre cuvinte.Uneori,a fost nevoit să meargă acolo unde alții nu ar fi îndrăznit.A pășit în corturile dușmanilor,a negociat în fața celor care îl priveau cu neîncredere și a stat între doi războinici gata să-și înfigă pumnalele unul în celălalt.Și de fiecare dată,a reușit să transforme ura în înțelegere,răzbunarea în împăcare.Astfel,Chedma nu a fost doar un diplomat,ci un păstrător al păcii,un om care a arătat că deșertul nu este doar un loc al luptei,ci și al speranței.Iar povestea lui,spusă sub cerul plin de stele,avea să rămână vie pentru generațiile ce vor urma.