Roma strălucea sub luminile aurii ale unui apus târziu de vară,iar străzile pietruite,pline de istorie,răsunau de pașii grăbiți ai turiștilor și de râsetele localnicilor.Printre forfota obișnuită a orașului,Sofia Martinez se plimba încet,ținând în mână un jurnal vechi,cu coperți din piele uzată.Acest jurnal fusese martorul tuturor gândurilor,viselor și aventurilor sale,dar în paginile goale care mai rămăseseră,Sofia simțea că o nouă poveste își cere dreptul de a fi scrisă.Viața ei în Roma fusese un mozaic colorat de influențe culturale și experiențe diverse.Crescută într-o familie multiculturală,Sofia învățase de mică să îmbrățișeze diferențele dintre oameni.Tatăl ei,un diplomat spaniol,o învățase să prețuiască arta conversației și curajul de a explora lumea.Mama ei,o talentată artistă italiană,îi insuflase dragostea pentru frumos și creativitate.Însă,în ciuda rădăcinilor ei adânc ancorate în Europa,Sofia simțea un dor inexplicabil pentru ceva mai mult,o chemare care o îndemna să descopere necunoscutul.În ultimele luni,acea chemare devenise tot mai puternică.Într-o după-amiază liniștită, în timp ce răsfoia o revistă de călătorii,privirea ei se opri asupra unei imagini captivante:un deșert nesfârșit,sub un cer brăzdat de stele.Era o imagine din Arabia Saudită,un loc care părea la ani-lumină de confortul familiar al Romei.Dar acea imagine îi aprinsese o scânteie.Fără să știe exact de ce,simțea că deșertul avea să-i ofere ceva ce lipsea din viața ei,poate răspunsuri,poate provocări,poate chiar o poveste nouă.Decizia de a pleca în Arabia Saudită fusese una spontană,dar nu lipsită de obstacole.Prietenii și familia ei nu înțelegeau nevoia de a se aventura într-o țară atât de diferită.Tatăl ei,precaut din fire,o avertizase despre dificultățile pe care le-ar putea întâmpina.Mama ei,însă,îi susținuse dorința,spunându-i: