Era o noapte rece de iarnă,iar Maria stătea pe patul tare din celula îngustă.Pereții reci păreau să închidă toate speranțele,iar întunericul învăluia fiecare colț al încăperii.Lângă ea,Elena stătea sprijinită de perete,privind spre fereastra mică prin care luna abia se zărea.Între ele se crease o legătură tăcută,o prietenie născută din disperare și din dorința comună de a scăpa din lanțurile sărăciei care le urmăriseră toată viața.
-Maria,șopti Elena,rupând liniștea.
-Nu vreau să mor aici.Nu vreau să fiu doar o altă poveste uitată.Maria ridică privirea și strânse pătura subțire din jurul umerilor.
-Nici eu.Dar știu un lucru:când ieșim de aici,nimic nu ne va mai opri.Vom face orice ca să nu mai trăim în mizerie.Ne jurăm acum,Elena.Vom renaște,ca un phoenix din cenușă.Elena zâmbi slab și întinse mâna.Maria o strânse,iar în acea noapte friguroasă,între pereții reci ai închisorii,a început povestea lor.Un jurământ simplu,dar puternic,le-a unit pentru totdeauna. Ce nu știau ele atunci era că acel jurământ avea să le ducă pe un drum incredibil,presărat cu provocări,sacrificii și triumfuri.Și că aveau să lase în urmă o moștenire care să inspire generații întregi.Astfel începe povestea Mariei și a Elenei,o poveste despre prietenie,luptă,ambiție și despre cum două femei au transformat cele mai mari greutăți în cele mai mari victorii.