În vastitatea cosmosului, unde stelele își dansează eternul vals și planetele se învârt pe orbite tăcute, se află o lume uitată de timp. Zephyria, un nume care șoptește secrete străvechi, un ecou al civilizațiilor pierdute în praful de eoni.

Sub supravegherea neîncetată a două luni, lumina lor argintie scălând dunele într-o strălucire spectrală, se află un monument al necunoscutului. Marea Piramidă, un colos de obsidian care sfidează înțelegerea umană, se ridică ca o cicatrice pe fața planetei, o enigma sculptată în însăși piatra misterului.

Timp de nenumărate milenii, acest titan adormit a rămas tăcut, gardian al secretelor insondabile sub un firmament plin de stele. Primii coloniști, ademeniți de zvonuri despre bogății inimaginabile, au ajuns pe țărmurile sale sterile cu ochii plini de lăcomie și inimile pline de speranță. Au căutat Luminium, un mineral a cărui putere, se spunea, putea să-și alimenteze navele și să-și prelungească viața trecătoare dincolo de limitele impuse de natură.

Dar piramida, impermeabilă la eforturile lor, a rămas sigilată. Camerele sale întunecate, labirinturi de înțelepciune extraterestră, au rezistat oricărei încercări de profanare. Marea Piramidă a așteptat, răbdătoare ca munții, veșnică ca stelele, să sosească alesul.