Sign up to save your library
With an OverDrive account, you can save your favorite libraries for at-a-glance information about availability. Find out more about OverDrive accounts.
Find this title in Libby, the library reading app by OverDrive.

Search for a digital library with this title
Title found at these libraries:
Library Name | Distance |
---|---|
Loading... |
După seria romanelor din Colecția Rosie, iată că binecunoscuta scriitoare canadiană de origine romana Mara Popescu-Vasilca vine în întâmpinarea cititorilor cu noul său roman intitulat Străinii.
Surpriza este cu atât mai mare cu cât acest nou roman are un titlu ce nu lasă să dezvăluie nimic din esența romanului putând fi interpretat în mai multe moduri ademenind și incitând cititorul să dezlege singur firul poveștii ce se află între coperțile cărții pentru a descifra semnificația titlului Străinii.
Romanul surprinde plăcut atât cititorul de rând cât și cronicarii din breasla scriitoricească fiind un adevărat taifun cu o succesiune impresionantă de evenimente din cele mai interesante dar și prin tematică abordată și anume aceea a compromisurilor făcute în viață cu prețul trădării sufletului.
Încă o dată scriitoarea Mara Popescu-Vasilca demonstrează că știe cum să atingă acea coardă sensibilă a sufletului și să acapareze atenția cititorului, știe să îi dezghețe inima și să-l facă să participe și să guste din simțămintele personajelor pe care le așează în ipostaze delicate, neașteptate, foarte surprinzătoare, inedite și-n același timp tragice.
Printr-o desfășurare a acțiunii romanului întinsă pe parcursul unei vieți de om scriitoarea dă dovadă de o capacitate extraordinară de administrare a caracteristicilor personajelor de vârste diferite, aflate în diverse etape ale vieții, cu statuturi sociale diverse, în vremuri și regimuri diferite ce trebuie să țină cont de specificul fiecăruia, prin detalii și argumente în formarea profilurilor psihologice.
Și în acest roman ca și în celelalte romane ale Marei Popescu -Vasilca este prezentă legătura cu divinitatea care așa cum ne este prezentată de autoare, luminează conștiința chiar dacă e făcută târziu.
Ceea ce surprinde și atrage atenția în mod deosebit la acest roman este finalul tragic în contrast față de celelalte romane ale Marei Popescu-Vasilca care se termină toate cu happy end.
Prin multitudinea de situații neprevăzute scriitoarea Mara Popescu-Vasilca ține cititorul lipit de carte și ancorat în acțiune până la sfârșit.
Accentul poveștii în romanul Străinii se pune pe caracterul uman, scoțând în evidență greșelile pe care le fac unele personaje, regretele pe care le au pentru ceea ce au făcut și căința la apusul vieții prin mărturisiri șocante.